de Craciun la French Bakery
18 decembrie 2014
Desert “traditionnel”
Probabil esti obisnuit sa intri la French Bakery ca sa comanzi un croissant – nimic nu e mai bun in drumul spre birou decat un croissant proaspat si o cafea fierbinte , cateva pains au chocolat, eventual o tarta mica plina cu fructe – deliciul de la finalul mesei de pranz si-musai – o baguette pentru sandviciul de a doua zi.
De sarbatori nu ne evita doar pentru a cauta o cofetarie care ar putea face un cozonac decent de care sa nu se sperie bunica – pe care au cam lasat-o puterile, asa ca anul asta este randul tau sa te ocupi de ocupi de bunatatile de Craciun. Vei gasi la French Bakery cozonac cu aluat pufos si plin de nuca dar si pasca sanatoasa cu branza si stafide din belsug.
French Bakery a compilat retete din gastronomia taraneasca, mai ales in zona Ardealului si le-a completat cu ingrediente actuale.
Cozonac
1 kg faina, 700 g de zahar, 300 ml de lapte, 10 oua, albusurile, separate galbenusurile, 50 g drojdie proaspata, 700 g miez de nuca,macinat, 200 g de unt,moale, 5g praf de vanilie, 50 ml ulei de masline, coaja rasa de la 3 lamai, 150g miere de albine, 400g stafide aurii, 1 ou pentru uns
Secretul aluatului pufos
Nu se pune albus dar se adauga miere si ulei de masline ca sa se mentina proaspat mai multe zile
1.Pentru aluat se ameasteca drojdia cu putina faina, putin lapte si o lingurita de zahar, apoi se pune la dospit. Separat se bate laptele caldut cu 300 g zahar si 10 galbenusuri, nu se pun albusuri pentru ca intaresc aluatul.
2. Peste maiaua crescuta se adauga restul de faina, se framanta si gradat se incorporeaza untul. Se adauga apoi amestecul de lapte si se framanta in continuare. Se incorporeaza mierea si uleiul de masline. Se framanta 30 de minute si se arunca aluatul de mai multe ori in sus. Daca este prea moale se mai adauga putina faina. Se lasa la dospit.
3. Pentru umplutura se ameasteca intr-un vas nucile, coaja de lamaie, praful de vanilie, 400g de zahar, stafidele si albusurile batute spuma. Se intind cate 450g de aluat pentru 1 cozonac, se umplu cu amestecul de nuca si se ruleaza, apoi se pun in forma; se acopera cu un servet curat. Se lasa sa creasca la caldura.
4.Dupa ce aluatul a crescut,se unge cu ou si se “lipesc” deasupra cinci bucati de miez de nuca, pentru décor. Se baga la cuptorul preincalzit la 160°C timp de 40 de minute.