
INCOME MAGAZINE 27 Oct 2012
INCOME MAGAZINE
Publicat de Claudia Popa la 27 octombrie 2012, 09:10
Tu ce fel de mic dejun preferi: a la francaise sau english breakfast?
In România nu există deocamdată o cultură a micului dejun luat în oraş. Chiar dacă cei mai mulţi în cep ziua doar cu o cafea, micile bistrouri patiserii – viennoiserie şi-au făcut un meniu special pentru prima masă a zilei. Oferta este adaptată cererii şi cuprinde şi preparate care duc cu gândul la bucătăria englezească sau la cea franţuzească.
O zi frumoasă începe cu o cafea aromată şi un croissant, un sandviş ori o omletă gustoasă, pe ritmurile lui Nouvelle Vague sau ale cântăreţei Zaz. În drumul spre birou, opriţi-vă o jumătate de oră pentru un mic dejun care vă asigură o zi cu spor. Oferta bistrourilor este generoasă: salate, tarte dulci şi sărate, sandvișuri, prăjituri cu andive sau nuci, baghete, quiche lorraine sau un moelleux au chocolat. Jumătatea de oră nu va fi niciodată pierdută, dacă o petrecem luând micul dejun şi citind știrile din ziar sau, de ce nu, de pe tabletă. Studiile arată că doar 16% dintre români aleg o gustare rapidă la prima masă a zilei, ce constă în produse de patiserie sărate sau dulci, cereale sau sandvişuri.
PATISERUL FRANCEZ CARE PREGĂTEŞTE CROISSANTE ÎN ROMÂNIA
Locurile chic în care ne putem relaxa în prima parte a zilei aduc atmosfera franţuzească în „micul Paris”. French Bakery, Paul, Boutique du Pain, Rue du Pain, Painerie sunt doar câteva dintre locurile în care putem vedea cu alţi ochi ziua din faţa noastră. „Am dorit să aducem produse din Franţa şi aici în România”: …. Roulade chocolat, roulade canelle, pain au chocolat, croissant cu unt sau, de ce nu, „eggs in any style”, adică fierte în coajă, ori tip benedict, omletă, ochiuri – pot însoţi dimineaţa o cafea neagră sau cu lapte. „Propunem, de asemenea, o combinaţie pentru mic dejun – ouă preparate în orice mod, alături de produse de patiserie. În toate bistro urile avem o promoţie specială la 8,90 lei – «coffee and croissant», în sediul din Pipera o paletă de meniuri, cum ar fi English breakfast, mai copios, cu ouă ochiuri, cârnaţi, fasole, Continental breakfast cu cafea, suc de portocale, croissant sau American breakfast – pancake cu sirop de arţar”.
Tarta cu andive şi nuci, quiche Lorraine, moelleux au chocolat, Fougasse – pâinicile umplute cu brânză topită Gruyère, şuncă lardons şi smântână, chausson pommes, roulade cannelles sunt doar câteva dintre propunerile pentru micul dejun din rafturile French Bakery. Patiseria include şi preparate cu „specific american”, ca de exemplu sandvişul cu bacon, cu pâine făcută numai în laboratorul propriu, la fel ca toate produsele de panificaţie.
Totul… cât mai natural
Folosește numai materie primă de pe piaţa locală şi crede că este greşită ideea potrivit căreia patiseria franţuzească trebuie făcută numai cu ingrediente aduse din Franţa. Au adaptat meniurile cererii de aici şi s-au ghidat după conceptul „totul cât mai natural”, aşa încât pentru omletă folosesc doar ouă adevărate sau lapte lichid şi nu praf.
Au amenajat interiorul mizând pe experienţa proprie şi au căutat să redea o atmosferă caldă şi totuşi sofisticată, cosmopolită, cu design avangardist şi muzică soft.
Cei doi proprietari stau cea mai mare parte a timpului la Paris, dar… l-au adus ca chef patissier pe Bernard să îi înveţe reţetele franţuzești. Lunar, chef-ul patissier revine în România şi împreună stabilesc ce produse noi trebuie introduse în portofoliu. Croissantul cu unt făcut după reţeta tradiţională cu foietaje coapte în fiecare dimineaţă, după metoda lui Bernard, quiche-ul se numără printre cele mai căutate produse, în special la micul dejun.